Dani Oţil este unul dintre prezentatorii apreciaţi din România, cu o carieră de peste 13 ani. Vedeta de la Antena 1 spune întotdeauna ceea ce gândeşte, chiar dacă replicile sale acide nu sunt apreciate de cele mai multe ori de cei care îl urmăresc. Recent, matinalul a transmis un mesaj pe reţelele de socializare pentru tinerele care se expun prea mult în mediul online.
Dani Oţil nu se ascunde atunci când are ceva de spus. Prezentatorul TV şi-a dezvăluit de fiecare dată gândurile pe reţelele sale de socializare, chiar dacă uneori internauţii l-au taxat.
Recent, acesta a publicat un mesaj destul de dur pentru tinerele care îşi doresc atenţie într-un mod care după părerea sa este greşit.
„Te-a dat tata la balet de mică, ţi-a ţinut geaca 8 ore pe săptămână la ritmică, te-a dus şi te-a păzit la concursuri, tu eşti flexibilă doar pe TikTok, când îţi pui în valoare colanţii pe gogoasă. Mulţumim, tata”, este mesajul publicat de Dani Oţil pe reţelele de socializare.
Se pare însă că fanii acestuia nu au fost de acord cu cele spuse şi au reacţionat imediat.
„Degeaba zici. Voi cu televiziunile voastre ați instigat non-stop la sexualizare si prosteala, hlizeală fără sens”/ „Misogin, rău, nimic bun sau frumos de promovat aici la tine decat reclamele plătite. Prea mulți următori care-și irosesc timpul cu tine, inclusiv eu. Hai, vezi-ti de colanții din ograda ta!”/ „Ce încercare jalnică de a denigra tinerele! Mulți baieti/bărbați se oftica pentru că fetele fac ce vor ele în ziua de azi. Eu zic să își vadă fiecare de viața lui”/ „Media este principalul virus al societatii, impreuna cu toti influentzerii!”, sunt câteva dintre comentariile internauţilor.
De când a devenit tătic, Dani Oțil face „research” constant despre cum ar trebui să fie și să se comporte în rolul de părinte. Recent, matinalul a povestit că a primit câteva sfaturi utile de la un amic cu ceva mai multă experiență decât el.
„El mi-a zis că în relația cu fiul meu sunt ca un proaspăt angajat. Adică în primele lui ești ca un simplu manipulant: îl iei, îl pui și cam atât. Nu simți că ești de neînlocuit, nu simți că ai vreun beneficiu, după, încet, încet o să prinzi aripi și ești șef de echipă”, a povestit Dani Oțil, la matinalul de la Antena 1.
Dani Oțil a vorbit totodată şi despre felul în care își va dezvolta relația cu micuțul Luca Tiago. Prezentatorul de la Antena 1 a înțeles că momentan toate sentimentele sunt dintr-o singură direcție și mai are ceva timp de așteptat până când băiețelul său va înțelege cum funcționează lucrurile și își vor dezvoltat cu adevărat o relație tată-fiu.
„Mi-a zis că… «bă, în primele luni, copilul o să pară exact ca un câine sau o pisică, adică să nu crezi că wow, valuri de dragoste». M-am cam speriat asta, dar după mi-am dat seama că așa e, până nu ai feedback de la bebeluș, n-ai ce să… Adică, hai să fim serioși: «Mamă, l-am iubit din prima zi!», e sanchi! Eu o să-l iubesc când o să vină cu primul salariu acasă”, a mai spus Dani Oțil.
Sursă foto: Instagram